Monthly Archives: septembrie 2017

Sonia, povestea care nu a fost să fie

Sonia

Astăzi vorbesc despre Sonia! Este o zi de vară din luna august, data de 5 în care am cunoscut pe cineva, Sonia, fata care ma făcut să trăiesc o experiență de viață nemaîntâlnită până acum, ma dus într-o lume necunoscută mie. Am 25 de ani, o vârstă fără prea multe griji, dar o vârstă la care totul este foarte schimbător, și uneori pare că totul se destramă și că nu mai are nici un sens când întâlnești o anumită persoană. Începi să te întrebi ce rost are viața asta? Ce rost am eu în viată? Dar acolo undeva în adâncul sufletului meu o altă întrebare mă macină și mai tare decât toate:

-V-ați întrebat vreodată ce e cu adevărat dragostea? Ce înseamnă să iubești cu adevărt?

Cineva mi-a spus cândva. Dragostea e un sentiment foarte frumos, dar ai mare grijă că este o linie foarte subțire între, dragostea adevărată și durere, nelineste, frustrare și întuneric

Nu am înțeles ce vroia să spună, credeam că știu ce înseamnă să iubești din toată inima, cu tot sufletul, dar sa dovedit a fi un lucru pe care eu nu îl știam. Mai avusem eu îninte câteva fete de care am fost îndrăgostit, dar acum cu Sonia este totul diferit. Sincer să fiu nu știu cum a reușit de mi-a cucerit inima. Cert este că o parte din aceasta este la ea și acolo va rămâne pentu totdeauna.

În prezența ei mă simt ca un fulger, simt căldura cum îmi invadează sufletul. Când nu o văd mă simt ca un sac plin de plumb, îmi simt sufletul gol, precum gheața. Simt un gol profund în înăuntrul meu. Sunt confuz, agitat, nerăbdător să o revăd, să o imbratișez. Într-o zi, în prezența mai multor persoane, cineva mi-a șoptit încet la ureche „ai grijă de cine te îndrăgosteșt„. Nu am dat mare importanță, pe mine tot ce mă interesa era doar ea, o vedeam mereu în fața ochilor și mereu mă gândeam la zâmbetul ei larg, ochi ei frumoși în care te pierdeai văzând întreg universul. De fiecare dată când mă îmbrățișa sau mă atingea, un fior plăcut trecea prin mine care îmi doream să nu se mai termine. Era ceia ce eu numeam dragoste.

Odată ce a aflat că o iubesc, sa mai apropiat de mine, chiar dacă nu așa cum mi-am dorit eu. Măcar am reușit să fiu sincer cu ea, și prin această sinciretate, posibil să-și fi pus destulă încredere în mine. Cu toate acestea chiar dacă ea are probabil pe altcineva eu o iubesc din adâncul sufletului, și eram hotărât să nu renunț la ea, eram hotărât să nu mă dau bătut prea ușor.

Am pornit de la întrebarea… Ce e dragostea? Pentru mine dragostea este cel mai frumos lucru care se poate întampla oamenilor, cel mai intens sentiment pe care noi oamenii putem să îl trăim în viata. Iubind simți că plutești si ca nimic nu îti va putea sta în cale, dar intradevar din dragoste derivă și suferința, durerea sufletească ,nelinestea, apăsarea, ceața care ți se așterne în fața ochilor, grija fata de cel pe care îl iubești chiar dacă acea persoană poate trăi fără ca tu să-i porți de grijă. Și sigur acel cineva nu va știi niciodată cum tu nu poți să adormi noaptea fără ca tu să te gândești la ea. Oare a ajuns acasa? Este bine? Se simte bine? Mereu îi ceream să îmi dea mesaj când ajunge acasă, chiar dacă știam că o să se simtă controlată. Dar nu! nu o contolam deloc, indiferent de ora care ajungea acasă voiam să știu că a ajuns și este totul bine. Abia atunci reușeam să pun și eu capul pe pernă.

Una peste alta, dragostea se simte atunci când ești gata să lași tot trecutul în spate numai pentru ea, să faci totul pentru a o vedea fericită fără să te gândești nici măcar o clipă la tine. Însă cred că am făcut ceva greșit. Toate fetele caută băieți buni, dar în realitate fetele își doresc tipi mesterioși, amuzanți și plini de mușchi. Eu unul nu mă regăsesc printre aceștia. Uneori mă gândesc serios să las totul baltă și să renunț la tot, să trec peste tot si să sper că nu voi mai iubi niciodată, că nu îmi voi mai pune sufletul pe tavă așa de usor. Apariția Soniei în viața mea a fost spontană, fără drept de a alege ce să fac și ce nu, mi-am schimbat brusc ideea de ceia ce înseamna viață și modul conceput de a trăi după niște reguli bine prestabilite. Mi-am zis nu! Trebuie să lupt pentru ea, trebuie să sparg toate barierele pentru a ajunge la inima ei. Mă gândeam în mintea mea că foarte probabil asta nu se va întâmpla niciodata, dar eram hotărât fără luptă să nu renunț.

Serile, nopțile când ajungeam acasă de pe drumuri, vorbeam mereu cu ea, căutam fel și fel de subiecte de discutat numai să vorbim cât mai mult, pentru că așa o simțeam mai aproape de mine ca nici o dată, adormeam cu ea în gând făcandu-mi în minte fel și fel de filme cu noi doi. Îmi aparea în vis, ca o fantasmă și îmi șoptește ceva. De fiecare dată același lucru. Dar eu nu înțelegeam niciodată ce vrea să-mi spună, pentru că sunt prea uimit de fiecare dată de splendoarea ei și sunt mult prea ocupat să o privesc la cât e de frumoasa, de fiecare dată parcă radiaza, este un sentiment unic… dar știu că de fiecare dată îmi spunea același lucru. Parcă este un înger sub o aură de lumină strălucitoare. Sufletul se zbate să îmi spună, îmbrățișează-o. Rămân paralizat, neștiind ce să fac și ce să zic. Totul se întâmplă așa rapid încât nu reușesc să-i spun nici măcar că o iubesc, să îi spun exact ce simt. Nici în vis și nici în realitate nu am putut să fac asta.

Apoi ea zâmbește îmi atinge obrazul cu buzele ei catifelate și pleacă. În timp ce eu ramân paralizat, privind-o cum se îndepărtează, sufletul îmi urlă de durere, o lacrimă îmi urmărește obrazul până la bărbie și apoi cade jos. Cad în genunchi, mă rog plângând Domnului să mă ajute cumva, sa îmi arate calea cea dreaptă, ce să fac și cum să fac.

Alte ori, visez că o strâng în brațe, cu multă dragoste și parca nu i-aș mai da drumul. Îmi doresc să o țin în brațe pâna îmi dau ultima suflare. Parfumul ei este divin. Îmi doresc uneori să mor în somn cu gândul la ea, poate că așa nu va mai exista suferință, chin și atâta durere.

Cînd mă trezesc, mă trezesc nervos și morocănos, realizând că totul a fost doar un vis și că în realitate nu o voi putea strânge la pieptul meu, si nici măcar să ma plimb cu ea ținând-o de mână. Prieteni mi-au spus că m-am schimbat, însa eu încerc să ascund zilele nergre din adâncul sufletului, numai unul poate să mă cunoască îndeajuns de bine încât să își dea seama că ceva nu e tocmai în regulă.

De ce?… De ce noi oamenii trebuie să punem atât de multă speranță și mult suflet într-o iubire despre care știm de la bun început că va fi imposibilă? De ce trebuie să suferim așa mult când ne dăm seama că nu va merge nimic cu adevărat? Că totul a fost numai un vis, o amăgire. Acceiași întrebare eternă rămâne în urmă mereu. De ce? Pentru că așa suntem noi, sau mai bine zis așa sunt eu. Mă agăț de orce speranță care mai apoi să o dezvolt înăuntrul meu într-o iubire sinceră și nebună pentru care dau tot ce am mai bun în mine, dar niciodată nu mi-a fost să fie, nu mi-a fost dat, scris să iubesc o fată și să simtă și ea măcar pe jumatate la ceia ce simt eu. Sonia pentu mine este ceia ce pentru toată lumea înseamnă însăși viața, ceva fără de care nu se poate trăi. De acceia într-un final, după o lungă perioadă de amăgire și speranță am decis să renunț să mă tot țin de Sonia, fata asta de care îmi place acum și tot o data nu pot să îmi iau gândul de la ea, pentru că îmi este mai mult decât clar că nu va fi absolut niciodata, absolut nimic între noi…

Dacă o iubești cu adevărat, o lași să plece din viața ta dacă asta ar însemna să fie fericită, Sonia:)).

Ps: Ficțiune, Inspirată din realitate.

Va urma…