Tineri din ziua de azi preferă calculatorul în locul munci de jos

By | 13 mai 2014

Agricultura vs Birou

Toate bune şi frumoase până când vine vorba de muncă… Din ce în ce mai mulţi tineri din ziua de azi preferă calculatorul în locul munci de jos. Şi când zic munca de jos nu mă refer la cine ştie ce fel de muncă murdară, cu toate că trebuie făcută şi aia de cineva altfel nu se încheie cercul complet (de ex se poate înfunda o canalizare de WC, etc.), eu mă refer la a lucra în agricultură şi anume pământurile ce le avem nu să le lăsăm de izbeliște.
Goana după bani şi tehnologia de nouă generaţie le-a acaparat atenţia tinerilor ducând-ui într-o lume virtuală din care este foarte greu să mai ieşi o dată ce ai intrat în joc. Din 10 persoane cel puţin 6 sunt atrase de muncă de birou sau mai bine spus preferă să îşi câştige existenţa în fața calculatorului de acasă în speranţa de a câştigă cât mai mulţi bani şi să facă cât mai puţină muncă fizică.

Oare dacă cu toţi ar face acelaşi lucru ce vom mai mânca noi? Nu ştiu posibil că se vor găsi soluţii şi pentru asta pe viitor dacă se ajunge la aşa ceva… ceva chimicale care să simuleze gustul mâncări adevărate, nu că acum nu am mânca toate felurile de chimicale şi aditivi că să ţină cât mai mult mâncarea să nu se strice. Dar de bine de rău dacă căutăm prin conturile României pe la ţară unde pare că să oprit timul în loc vom găsi încă persoane probabil uni cu aceiaşi mentalitate că şi noi tineri dar cultivă mâncare sănătoasă şi menţin tradiţiile vechi de sute de ani că să nu se piardă încercând să le transmită mai departe prin copii lor, dar cine ştie cât o să mai ţină dacă nu le sărim în ajutor… cum am renunţat şi noi la multe tradiţii dea lungul timpului pot renunţă şi ei la o adică şi vom rămâne fără nimic.

Nu de mult timp a trecut Paştele, anul acesta nici nu sa simţit că a fost… foarte mulţi tineri şi-au petrecut paştele în cluburi sau uni dintre ei nici nu erau în ţară pentru că sunt plecaţi la muncă în străinătate. Ce să mai vorbim… deja este foarte vizibil de la an la an că se pierd tradiţiile şi interesul de de a mai face ceva.

Strămoşi noştri nu au avut nici telefon şi au făcut mult mai multe pentru ţară decât noi, televizor în casă aveau doar boieri ce aveau bani dar totuşi nu erau consideraţi bogaţi pentru că pe vremea aceia bogat era considerat cel ce avea pamânturi şi animale. În vremurile alea dacă aveai voinţă şi lucrai puteai să devii uşor un om înstărit, pe când în ziua de astăzi trebuie să dai tare din coate că să ajungi în faţă plus că trebuie să fii atent la orice pas că dacă dai prea tare din coate rişti să vină peste tine omuleţi îmbrăcaţi în negru şi să îţi dea în cap.

Traiul era foarte decent înainte, cu o bucăţică de panamt, un căluţ cu care să lucrezi pământul, o văcuţă pentru lapte şi 2-3 purcei de tăiat puteai să trăieşti foarte bine fără bătăi de cap şi ceia ce era foarte important pe vreme aia e că vorba omului avea extrem de multă valoare nu ca în ziua de astăzi.

Traiul în ziua de astăzi că să fie cât de cât decent şi să te poţi descurcă trebuie să lucrezi pe un salariu mare cu care să poţi plăti tot, uneori nici nu ajunge un singur salariu fiind nevoit să lucrezi în mai multe locuri. Soluţia unui trăi mai bun ar fi să readucem vechiurile obiceiuri ale strămoşilor noştri în ziua de astăzi, dar viaţă de la ţară pare grea pentru uni sau nu vor să se murdărească pe mâini cu bălegar de animale.

Tehnologia nouă aduce o dată cu ea o goană foarte mare după bani ceia ce a făcut ca în ziua de astăzi vorba omului să nu mai aibe absolut nici o valoare, nu ne mai putem încrede în nimeni pentru că nu ştim ce are în minte. Nu se mai poate face nimic fără hârtii, acte şi alte hârţoage validate şi ştampilate care necesită alţi bani, timp pierdut şi alte bătăi de cap.

Tehnologia dacă stăm şi ne gândim bine ne distruge şi natură nu numai pe noi. De ce? Păi ca un simplu exemplu o să va dau „Hârtia consumată la birouri într-o singură zi”. Este suficient ca exemplu? Oare de unde vine hârtia aia? Cum se regenerează materialele folosite în fabricarea ei? Şi nu este vorba numai de hârtie… lista poate continua la nesfârşit pentru că sunt multe gafe ce le-a făcut omul de-a lungul timpului pe care acum nu le recunoaște iar când va veni timpul vor fi irecuperabile pentru că va fi mult prea târziu.

Pentru a putea echilibra sistemul trebuie să fie o egalitate de orăşeni şi ţărani, în acest mod cei de la oraş se pot ocupă de logistică, turism, transport şi toate cele ce necesită o muncă de birou iar cei de la ţară vor putea trăi cultivând fructe, legume şi cam tot ce ţine de alimentaţie care să o vândă la oraş astfel creând un cerc ce va funcţiona de la sine de unde vor avea cu toţi de câştigat… iar surplusul de alimente poate fi exportat în alte ţări astfel crescând şi economia ţări noastre. Un om de la ţară trebuie menţionat şi faptul că va avea şi foarte mare grijă de natură fiind indejuns că se taie lemne de foc pentru a genera căldură pe timp de iarnă şi va plantă înapoi tineret pentru a avea de unde tăia şi altă dată.

Avem tehnologie dar nu ştim să o folosim, o folosim dar pentru a face cât mai mulţi bani că până la urmă majoritatea numai la asta se gândesc. Dacă tot avem atâta tehnologie ce ne permite să fim conecatati cu toţi şi să vorbim între noi indiferent din ce colţ al lumi suntem de ce nu o folosim că pe un instrument care ne poate ajută să trăim mai bine, să salvăm planetă dacă gândim la scară largă.

Nu vreau să supăr pe nimeni cu aceste cuvinte şi nici nu am vreo treabă cu politica, prefer să nu mă implic în acest mediu pentru că nu ştiu ce să zic. Ceia ce doresc eu este să ajut oameni să privească lumea cu ochi lor şi nu prin intermediul tehnologiei de nouă generaţie, scop pentru care am decis să şi deschid acest blog.

Gândiţi-va cât de frumos ar fi că să nu mai fie lăsate casele să se dărâme, câmpurile să fie cultivate, plantaţiile de copaci refăcute, etc. ar fi mai mare dragul să stai în România atunci. Dar toate aste nu le putem face fără o mâna de ajutor din partea celor de sus, în primul rând eu ca băiat de la ţară nu îmi permit să stau acasă şi să fac munca de la ţară cum o făceau strămoşi noştri din cauza costurilor mult prea mari şi prea multe taxe… eu ca ţăran de unde să scot bani să plătesc dacă nu am nici un venit de nicăieri? Singurul venit la ţară poate fi că vinzi un sac de cartofi sau căpşuni… etc. dar din păcate este foarte greu să le vinzi în ziua de astăzi datorită faptului că piaţă la noi este invadată de produsele din import care au preţuri mai mici iar calitatea lasă de dorit.

Mi-ar face mare plăcere să fac această muncă la ţară în loc să stau în faţa calculatorului deoarece este lipsită de grijile moderne şi oarecum relaxantă dar din păcate sunt obligat să stau şi să muncesc în afară pentru alţi pentru că acasă nu mă pot descurcă datorită faptului că nu aş avea nici un venit, din agricultură nici vorba să scoţi bani ca să trăieşti. Dacă vrei să faci agricultură trebuie să faci ceva la scară mare şi să ai multe contacte ceia ce nu îşi permite omul de rând.

Dacă ți-a plăcut distribuie mai departe

2 thoughts on “Tineri din ziua de azi preferă calculatorul în locul munci de jos

  1. Iulian Arvat

    Duceai o viata decenta daca te multumeai cu ce ai si te impacai cu ce nu aveai si anume nu aveai apa curenta, iar WC-ul era in curte, iar incalzirea la soba. Mai exact munca aia iti asigura traiul si cam atat. Acum la tara duci un trai decent raportat la zilele noastre (macar centrala pe lemne, baie, TV si/sau internet, masina) daca pe langa porc, vaca, capra, gaini, ai si un job sau daca te axezi pe o singura chestie si iti faci o afacere (stupi de albine, sere, ….). Inainte ca sa ai caldurica trebuia sa-ti spargi lemnele, ca sa ai buda trebuia sa ti-o construiesti. Acum stai 8 ore pe scaun, iar cu banii de la job iti permiti sa platesti caldura care vine pe teava, net, telefon, tv, si toate cele. Succesul in ambele variante depind oarecum de tine, de cat te duce capul, cat esti de gospodar…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.